Târgul de carte

Tocmai mă gândeam că este bine că târgul de carte este la sfârşitul lui noiembrie – o şansă de a face rost de cărţi pentru citit în vacanţă, pentru dat la prieteni ca de la Moşi în caz de lipsă de inspiraţie, de relaxat … Prin urmare am dat năvală la târgul de carte chiar din prima zi.

Am ajuns cu o oră înainte de închidere, ceea ce a fost bine pentru ca nu mai era aşa de aglomerat. Problema e că nu era aglomerat nici cu expozanţi, ci numai cu exponenţi ai editorilor. Adică erau aceleaşi mari edituri care oricum sunt peste tot în oraş şi care oricum au programe promoţionale şi reduceri diverse pe tot parcursul anului.

O altă constatare făcută de mine este că a crescut calitatea designului, a modului de prezentare a cărţilor, dar calitatea tipografică lasă foarte mult de dorit. La unele edituri – şi este vorba de edituri mari de genul Paralela 45 sau Nemira – hârtia este atât de proastă că nici nu imi venea să răsfoiesc unele cărţi. Îmi aminteşte de hârtia dintr-o anumită perioadă istorică, dar măcar atunci nu aveai de unde alege cărţi bune…

Singurul punct pozitiv pe care l-am remarcat a fost designul standurilor unor edituri – evident al celor mari în general. Se pare că anumite abordări de marketing au fost însuşite de ele. Mai este însă mult de făcut.

Mă bucur că am fost la târgul de carte, dar nu mi-a plăcut imaginea spaţiului editorial din România. Revirimentul din urmă cu câţiva ani pare că a fost dat uitării… Sper să mă înşel.

 Până la urmă nu mi-am luat prea multe cărţi, de fapt am luat mai puţine ca oricând. Am luat ceva literatură şi nimic de specialitate – adică marketing şi conexe. Una dintre cărţi este tare simpatică, plină de panseuri. Uite ce spune:

  • Avva Moise i-a zis avvei Macarie, la Sketis: „Vreau să mă liniştesc, dar fraţii nu mă lasă”. Avva Macarie îi zice: „Văd că eşti slab din fire şi nu poţi să întorci de la uşă un frate. Dacă vrei să te linişteşti, du-te în pustiu adânc, la Petra”. Aşa a făcut şi a scăpat de zarvă
  • Fericitul arhiepiscop Teofil s-a dus, odată, pe muntele Nitriei. Avva acelui munte a venit la dânsul, iar episcopul l-a întrebat: „Ce-ai găsit deosebit la această cale, părinte?” Bătrânul răspunde: „Faptul că pot să mă acuz şi să mă cert pe mine însumi tot timpul”. Avva Teofil îi zice: „Da, altă cale nu există decât aceasta”
Anunțuri

~ de Alexandra pe Noiembrie 22, 2007.

2 răspunsuri to “Târgul de carte”

  1. Uite ca am mai incercat o data si a mers. Ziceam ca mie imi place la Targul de Carte sa vad edituri mici, nu cele omniprezente in viata zilnica… Ca de Humanitas, sa imi fie iertat, ne-am saturat. Numai ca cele mici au impresia ca Targul este o actiune de bifat pe calendar nu o modalitate de a se expune si de a se face cunoscuti. Pacat.

  2. Prea pacatosii sa ia aminte la invataturile parintilor desertului. Un adevarat crestin isi petrece timpul meditind la ranile lui Christos pe cruce, nu citeste vulgaritatile editurilor lumii acesteia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: