d’ale campaniei

De câteva zile s-a intensificat campania electorală prin outdoor… Până acum nu vedeam decât afişe ale unui partid, care spunea că promovează România. Oare nu este o legătură foarte strânsă între faptul că acel partid (adică PNL) este la guvernare şi faptul că este prezent peste tot prin oraş. Până acum câteva zile prezenţa lui era exclusivă – mai nou are şi dl. Băsescu ceva bani să promoveze uninominalele, marca sa.

Apropos de uninominale – se tot ceartă pe variante şi ne pun să votăm la referendum, dar nu s-au prea obosit să ne explice care sunt diferenţele, care sunt argumentele pro- sau contra-. Deci mă întreb: Eu cu ce votez?! hîţ! ups! De fapt sunt nedreaptă. Azi dimineaţă la radio au încercat să ne explice că varianta taberei celeilalte este nedreaptă faţă de bobor… Poate până la urmă mă lămureşte cineva.

Şi am mai văzut un partid cu prezenţă timidă – foştii noştri conducători – PSD-ul. Nu înţeleg prea bine de ce ne vorbeşte de pensii când este vorba de alegeri europene. Mai transmit şi informaţii denaturate. Oricum, mă bucur că nu sunt atât de obosită încât să fi ajuns să trăiesc din pensia PSD. Cred că nu apucam prea multe.

Ar mai fi multe panseuri de brodat, dar nu îmi place ca pacientul să moară pe masa de operaţie. O să revin, cândva… Parol’

Anunțuri

~ de Alexandra pe Noiembrie 21, 2007.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: