muzică şi ambient
În sfârşit s-a intâmplat o minune. Am fost aseară într-o cafenea şi am putut vorbi normal cu prietenii. Muzica era într-adevăr un element al ambianţei, pe fundal, discretă.
De mai multă vreme mă obsedează faptul că oriunde merg – restaurant, ceainărie etc. – muzica este dată mult prea tare, astfel încât trebuie să ţipăm unii la alţii dacă vrem să fim auziţi, sau stăm în poziţii incomode, cu capetele adunate ciorchine, ca să minimizăm distanţa între noi pentru ca vocile să nu ni se disipeze în spaţiu.
De multe ori le spun chelnerilor cu voce pierdută “Nu vă supăraţi, se poate da muzica mai încet?!” Nu îmi amintesc niciodată să se fi putut. Cred că li s-au stricat butoanele de volum. Câteodată primesc măcar răspuns că o să vorbească, dar am primit şi răspunsuri de genul “Să fiţi mulţumită că nu este şi mai tare, că după ora 12.00 este club aici şi se dă şi mai tare” (în ziua aceea am răguşit de la atâta ţipat). Iar la un restaurant, am fost cercetaţi, chelnerul s-a uitat în sală (eram primii veniţi în acel moment) şi ni s-a spus cu zâmbetul pe buze că deoarece suntem singurii clienţi şi nu o să deranjeze pe alţii, o să vorbească să dea muzica mai încet. A uitat…
Pur şi simplu nu înţeleg de ce proprietarii/managerii de localuri publice cred că oamenii vor să asculte muzica dată la maximum? Poate ar trebui să li se spună că oamenii merg în baruri, restaurante etc. ca să SOCIALIZEZE. O condiţie esenţială în acest context este să poţi vorbi cu ceilalţi, să poţi asculta ce ţi se spune…
Desigur că nu am pretenţia ca în cluburi să nu fie muzica dată foarte tare, dar în toate celelalte locuri, VĂ ROG, AVEŢI MILĂ…
Lasă un Răspuns